Raluca este o femeie împlinită. Vedeta are un soţ grijuliu, două fiice minunate şi are grijă să se dezvolte şi pe plan personal, motiv pentru care nu a lipsit de la cursurile facultăţii. Şi, deşi are o viaţă agitată, ea îşi face timp şi pentru momente de răsfăţ. Aşa s-a întâmplat recent când a ieşit în oraş cu două prietene. În timp ce se afla la un restaurant de fiţe din Bucureşti, soţia lui Pepe a fost pusă într-o situaţie jenantă.
Potrivit unor surse, ajunsă la un local din Nordul Capitalei, Raluca Pascu şi cele două amice şi-au comandat câte un hamburger cu cartofii prăjiţi. Asta pentru că, cel mai probabil, toate au vrut să profite de „cheat day„. După ce şi-au savurat gustarea, cele trei au început să povestească. Şi, cum timpul zboară atunci când eşti în compania persoanelor dragi, Raluca şi prietenele sale nu şi-au dat seama că programul restaurantului se închisese de multă vreme.
La un moment dat, unul dintre angajaţi a mers la ele şi le-a atras atenţia într-un mod politicos. Dându-şi seama de situaţia jenantă în care erau, şi-au cerut scuze toate şi apoi şi-au strâns lucrurile în grabă, au mai povestit martorii care au fost de faţă la scenele din local. Raluca şi amicele sale au ieşit din restaurant cu zâmbetul pe buze, amuzate totodată de situaţia creată.
Soţia lui Pepe are două fiice: pe Maria şi Rosa Alexandra, care a venit pe lume în ziua de Florii, în 2015. Raluca şi celebrul artist, pe numele său adevărat Ionuţ Nicolae Pascu, Pepe s-au căsătorit civil în 2012, iar pe 21 iulie 2014, cei doi s-au cununat religios.